Sindromul post-avort este cauzat de incapacitatea femeii de a-şi exprima propriile sentimente faţă de sarcina respectivă şi avort. În plus, femeia nu este capabilă să se împace cu pierderea suferită şi să ajungă la o stare de linişte interioară.

Incapacitatea victimelor sindromului post-avort de a-şi clarifica gândurile este susţinută de mai mulţi factori:

• criza declanşată de sarcina respectivă
• urgenţa cu care a trebuit să ia o decizie
• absenţa unui sistem viabil pe care să se bazeze
• secretele pe care le-a păstrat
• absenţa recunoaşterii şi rezolvării pierderii suferite.

Nu toate femeile experimentează toate simptomele, unele au numai câteva, altele prezintă mai multe manifestări de acest tip.

Simptome specifice sindromului post-avort:

• Vinovăţia – pentru femeia care a ajuns să creadă, după avort, că a consimţit la uciderea copilului ei nenăscut. Povara vinovăţiei este foarte mare. Multe femei consideră că toate evenimentele nefericite pe care le-au trăit după avort au fost inevitabile pentru că "le meritau".
• Neliniştea – femeile care au suferit un avort pot avea urmatoarele reacţii: încordare (incapacitatea de a se relaxa, irascibilitate etc.), dezechilibre fizice (ameţeli, palpitaţii, dureri de cap, tulburări stomacale, etc.), îngrijorare cu privire la viitor, dificultăţi de concentrare şi somn agitat. Această nelinişte este generată, în mare parte, de conflictul dintre standardele morale ale femeii şi decizia ei de a avorta.
• Aplatizare afectivă – datorită tendinţei de a evita situaţiile în care pot fi vulnerabile, în mod inconstient, vor depune eforturi pentru menţinerea emoţiilor la acelaşi nivel (fără suişuri şi fără coborâşuri). Acest fapt ajunge să le afecteze percepţia de sine şi comportamentul în raport cu celalţi.
• Depresia şi gândurile de sinucidere – depresia se manifesta prin sentimente de tristeţe, vinovăţie şi prin lipsa speranţei. O depresie mai gravă şi mai îndelungată se caracterizeaza printr-un sentiment de inutilitate şi incapacitatea de a te bucura de ceva. Aceasta poate duce la gânduri de sinucidere, dar puţine femei care au trecut printr-un avort ajung la stadiul de depresie clinică.
• Sindromul aniversării – simptomele sindromului post-avort se înmulţesc în preajma "aniversării" datei avortului şi/sau a datei la care ar fi trebuit să se nască copilul avortat.
• Retrăirea avortului – rememorarea unor secvenţe dureroase ale experienţei avortului, fapt ce se produce în situaţii care seamănă, într-un fel sau altul, cu avortul (ex: examenul ginecologic de rutină, zgomotul produs de un aspirator, etc.).
• Preocuparea pentru a rămâne din nou însarcinată – încercarea de a înlocui copilul avortat.
• Anxietate în privinţa fecundităţii şi procreaţiei – temerea de a nu mai putea avea alţi copii.
• Comportament de evitare – apare, în special, în situaţiile ce implică prezenţa unor femei însărcinate, a nou-născuţilor.
• Încapacitatea de relaţionare adecvată cu proprii copii – fie o diminuare a ataşamentului faţă de copii, fie o tendinţă de exagerare a implicării personale în viaţa copiilor.
• Vinovăţia supravieţuirii – "Ori eu, ori bebeluşul, şi mă aleg pe mine."
• Tulburări psihosexuale – actul sexual este resimţit ca fiind dureros şi/sau este evitat.
• Tulburări de alimentaţie – îngrăşarea sau scăderea în greutate este o modalitate de auto-protejare împotriva unei eventuale sarcini.
• Crize incontrolabile de plâns.
• Comportamente autodegradante – provocarea în mod deliberat a suferinţei fizice sau emoţionale, neglijarea propriei persoane din punct de vedere medical, etc.

Pentru a putea face faţă traumei emoţionale care însoţeşte avortul, femeia îşi va dezvolta un set de mecanisme de apărare cu scopul de a-şi justifica decizia. Aceste mecanisme sunt:

1. Raţionalizarea – se referă la motivele pe care le invocă o femeie pentru a face un avort, motive care justifică acest act, văzut ca fiind bun, necesar.
2. Refularea – apare când o femeie îşi şterge din minte orice sentimente negative privind avortul. Uneori, mai pot apărea astfel de sentimente, dar sunt repede anihilate în conştiinţă. Pentru a evita astfel de gânduri nedorite, femeia nu-şi va lăsa timp de reflecţie asupra gândurilor care apar.
3. Reprimare – femeia nu este conştientă de nici un sentiment negativ pe care l-ar putea avea despre problema avortului. Uneori, o femeie poate să-şi reprime nu numai sentimentele dureroase, dar şi detaliile efective ale acelei experiente.
4. Compensare – apare atunci când o femeie rămâne însărcinată imediat după un avort, încercând astfel să compenseze pierderea primului copil.
5. Reacţia inversă – reprimarea sentimentelor neplăcute legate de un avort din trecut prin adoptarea unui comportament corespunzător opusului acelor sentimente (ex: militarea pentru dreptul femeii la avort – "libera alegere").
6. Negarea – respingerea mai mult sau mai puţin conştientă a sentimentelor de vină şi suferinţă, precum şi a responsabilităţii faţă de avort. Cu cât este mai puternică această negare, cu atât reacţiile ei vor fi mai intense. Fundamentul negării este faptul că avortul a luat viaţa copilului ei şi că ea a îngăduit să se întâmple acest lucru.